De la intelectualx la artistx, la ong-istx la persoane aparent sincer “ingrijorate”, multx non-sexworkeri pot impartasi convingerea comuna ca ei/ele se opun culturii dominante cisheteropatriarhale atunci cand aduc subiectul muncii sexuale (aka “FENOMENUL”) spre dezbatere publica.

De partea cealalta, mie imi revine rolul de martora la cum propria viata devine pentru altele o metafora: pentru situatia tuturor muncitorilor/muncitoarelor sub capitalism, pentru violenta generalizata impotriva femeilor, samd.

Dezbaterea, discutia, reprezentarea pot avea loc fie fara implicarea directa a persoanelor in cauza, fie prin alegerea expresa/cherry picking a unor persoane care prin spusele lor confirma teoriile prestabilite. Insa scopul declarat al vizibilizarii prin reprezentare sau dezbatere se suprapune cu deja prezenta ultra-vizibilitate a lucratorilor/lucratoarelor sexuale in media spre consum senzationalist si dezumanizant. Iar alterizarea implicita respinge posibilitatea foarte mare ca insasi persoanele nespus de ingrijorate sa fi intalnit in viata lor macar o data o persoana care sa munceasca/sa fi muncit, dar care sa nu se fi considerat in de-ajuns de in siguranta fata de el/ea pentru a fi out.

Si apoi, ce se intampla cu persoanele reprezentate dupa ce artista a avut o expozitie speciala, sau a incasat finantarea, sau a expus, sau chiar vandut lucrari? Nimic.

Ce se intampla cu persoanele pentru care va ingrijorati intr-o dezbatere sau intr-un articol de “polemica” pe platforme politice, culturale, academice etc? Nimic.

Toate aceste persoane pe care vreti sa le discutati, dezbateti, sau re-prezentati in fotografiile, in textele elevate, in poeziile, in desenele voastre, noi in continuare vom ramane pe strada, in apartament, in salonul de masaj erotic, in studioul obscur de videochat. In acelasi rahat tolerabil sau nu, ok pentru unele/unii si pentru altele/altii nu, insa intotdeauna confruntandu-ne cu aceeasi stigma, cu munca criminalizata si cu conditiile de munca implicit precare. NU V-AM VAZUT NICIODATA ACOLO.

Rad si plang observand pretentia expertizei, baricadarea expresa pentru control asupra mijloacelor de producere a cunoasterii, violenta simbolica, acumularea voastra de capital (inclusiv social) – toate acestea luand forma unui spectacol al milei ce ne alterizeaza.

 

terapie cu cernat bun

 

 

 

 

“A fost odata ca niciodata un anus,” a zis el, si a inventat un mit, explicatie pentru cum noi am devenit hetero-oameni si homo-oameni. Am sa redau acest mit asa cum mi-l amintesc. Vine cam asa: nu ne-am nascut barbati sau femei; nici macar nu ne-am nascut baieti sau fete. Cand ne nastem suntem un ghiveci de lichide, solide, geluri acoperite de un organ ciudat ale carui intindere si greutate sunt mai mari decat oricare altele: pielea. Acest tegument asigura ca totul este continut, prezentandu-l drept un tot unitar individual: corpul. Invelind tubul digestiv, pielea se deschide la capetele sale lasand vizibile doua orificii musculare: gura si anusul. Astfel nu exista diferentieri: suntem o panglica de carne ce, din cauza legii gravitatiei, incepe cu gura si se termina cu anusul. 

Dar era prea multa simetrie intre cele doua orificii, si corpurile, simple tuburi dermale, infricosate de capacitatea lor de a se bucura de tot (pamantul, pietrele, apa, animalele, alte tuburi dermale) au cautat moduri de a se controla pe sine si pe celelalte. Spaima ca pielea in totalitatea sa ar putea fi un organ fara gen i-a facut sa redeseneze corpul, desemnand exterioare si interioare, marcand zone privilegiate si zone de abjectie. Era necesar sa fie inchis anusul pentru a sublima dorinta pansexuala, metamorfozand-o in relatie sociala, la fel cum terenurile odinioara colective au fost imprejmuite pentru a semnala proprietatea privata. Inchiderea anusului pentru ca energia sexuala ce il putea traversa sa fie astfel convertita in camaraderie barbateasca onorabila si sanatoasa, in schimburi lingvistice, in comunicare, in media, in publicitate, in capital. 

Sfintii parinti, infricosati de posibilitatea ca un corp nascut sa ajunga sa cunoasca placerea de a-nu-fi-barbat, de a-nu-fi-om, de a zburda liber printre celelalte jivine salbatice si flori, au luat tot ce aveau la indemana (focul, roata, limbajul, fizica nucleara, biotehnologia…) si au pus in functiune o tehnica de a extirpa anusului toate capacitatile sale, in-afara de cea excrementala. Dupa multe tentative, au gasit un mod eficient de a castra anusul: infigand un dolar in curul baietelului, au exclamat. “Inchide-ti anusul si vei deveni proprietar, vei avea o femeie, copii, multe lucruri, o natiune. De-acum inainte vei fi stapan pe propria identitate!”. Anusul castrat a devenit un simplu loc de expulzare a deseurilor: orificiul de la capatul sistemului digestiv, prin care excrementele sunt eliminate. Pus la dispozitia puterilor publice, anusul a fost cusut, inchis, ferecat, sigilat. Astfel s-a nascut corpul privat.

Si asa s-au nascut oamenii heterosexuali la sfarsitul secolului 19 (n. transl: in europa). Sunt corpuri cu anusul castrat. Chiar daca se prezinta ca sefi si invingatori, in realitate sunt corpuri traumatizate, maltratate. La barbatul heterosexual, anusul, inteles exclusiv ca orificiu excretor, nu este un organ. Este cicatricea care denota castrarea. Anusul inchis este pretul pe care corpul il plateste pentru a adera la regimul heterosexual, cu privilegiul lui masculin. A trebuit sa inlocuiasca prejudiciul cu o ideologie a superioritatii prin care sa isi aminteasca de anus doar la defecare. 

 

(…)

Baietii cu anusul castrat si-au facut comunitatea lor, numind-o Oras, Stat, Patrie, refuzand pozitiile de putere si administrative tuturor acelor corpuri ale caror anusuri pareau inca deschise:  corpurile cu vaginul si anusul deopotriva penetrabile, femeile ale caror corpuri puteau fi mai degraba lesne transformate in simpla cavitate uterina capabila sa adaposteasca viitori cetateni; dar si corpuri de bulangii, necastrate de catre putere, corpuri ce renegau ceea ce altii considerau un adevar anatomic si care faceau din aceasta mutatie o estetica a vietii.  

Comunitatea celor cu anusul inchis s-au erijat in stalpi ai familiilor, cu tatii lor castrati anal si mamele devenite simple scorburi menite sa aduca pe lume tuburi dermale carora li se vor fereca orificiul anal… Si toate astea pana cand va veni o zi, cand mieii vor simti dorinta razbunarii, si corpurile ne-castrate anal se vor razvrati. 

— Paul Preciado, “Teroare anala”

27 iulie 2019

si in seara asta am lucrat. am lucrat, incercand sa imi inabus aceeasi voce a fricii care nu conteneste undeva pe fundal in creierul meu. stiind ca nu sunt niciodata in siguranta cu un barbat complet necunoscut, si stiind ca chiar de-ar fi sa fie chemata politia, in cel mai bun caz ei nu ar reactiona, si eventual doar m-ar lua in deradere.

ca lucratori si lucratoare sexuale, cunoastem foarte bine ca politia si statul nu ne vor apara niciodata. (si din contra, ca ei de fapt sunt unii din principalii agresori impotriva noastra). azi poate mai mult ca alta data, cu reportajele ruland pe telefoanele colegelor de munca, acea voce din creierul meu a devenit asurzitoare.

cate fete si femei sa mai moara, pentru a intelege ca politia, autoritatile, statul NU sunt aici pentru noi?
dar de cate ori sa mai fie hartuite si agresate lucratoare sexuale pe strada si la sectie pentru a intelege ca ei NU sunt aici pentru femei, si cu atat mai putin pentru femeile rome si/sau femeile trans? caci, fiind lucratoare sexuale noi stim ca ei nu au fost niciodata aici pentru noi.

indreptarea eforturilor din partea anumitor grupuri feministe intru intarirea sistemului carceral (chit ca asta inseamna model suedez sau bratari electronice pentru agresori) nu face decat sa hraneasca acest sistem, pentru ca intotdeauna ei vor actiona selectiv, si pentru salvarea numai a anumitor vieti: acele vieti care sunt considerate de ei ca ar “merita”.
ACAB.

 

 

 

MjA4ZWZiYzljNzM4M2IxYTJiZWNjOGMzYjEwMzc2.thumb

 

 

 

 

 

M-am hotărât să deschid acest blog pentru că aproape tot ce am găsit pe internet scris în limba română despre munca sexuală vine dintr-o perspectivă moralizantă și jignitoare. Pentru că, drept lucrătoare sexuală, (și ca persoană care are experienţa muncii în diverse domenii), m-am săturat să vad cum feministele aboliționiste și tabăra conservatoare/ultra-creștină dețin monopolul (şi în mod nesurprinzător aceste două grupuri ajungând să folosească acelaşi discurs) asupra ce se scrie în română despre munca sexuală, perpetuând aceleași clișee stigmatizante, ba mai mult ducându-și politica la următorul nivel de a interveni și influența luarea deciziilor și adoptării de legi şi politici publice “anti prostituţie” care mă/ne afectează. Pentru că niciodată nu s-au gândit, sau știu că nu e în interesul lor de clasă, nici feministele aboliționiste, nici tabară conservatoare ultra-creștină, nici alți moralizatori de la stânga sau dreapta, să ne asculte, să ne includă în dezbaterile și deciziile pe care ei/ele le iau despre viața noastră.

Pentru că munca sexuală este atât de neînțeleasă, sau considerată drept degradantă de o societate patriarhală și cisheterosexistă.

Pentru că stigma împotriva persoanelor care fac orice tip de munca sexuală este enormă. Pentru că violența și opresiunea împotriva lucrătoarelor și lucrătorilor sexuali este structurală. Pentru că atunci când vrei să jignești pe cineva, poți să îi adresezi apelativul “prostituată” sau “curvă”. Pentru că în patriarhat “toate femeile sunt curve”. Pentru că atunci când a avut loc încă o crimă, media nu va scrie niciodată: un om a fost omorât, sau: o femeie a fost omorâtă, ci: o prostituată a fost omorâtă. Pentru că suntem curve, târfe, jegurile societăţii, şi agresiunile şi violenţa extremă asupra noastră sunt minimalizate, pentru că fie o meritam, fie o cautam cu lumânarea pentru că suntem curve, fie pentru că nici măcar nu contăm. Iar la intersecția dintre violența structurală împotriva lucrătorilor și lucrătoarelor sexuale, patriarhat, homofobie, cisheterosexism, rasism și supremație albă, fiecare resimțim în alt mod opresiunea, stigma şi violenţa.

Pentru că munca sexuală nu este prin definiție, aşa cum unele feministe încă mai consideră, “viol plătit” sau “exploatare sexuală” sau “violență împotriva femeilor”. Nu este același lucru cu traficul pentru exploatare sexuală, și spunând asta nu înseamnă că neg existența exploatării și traficului. Pentru că sunt persoane care aleg, şi muncesc voluntar (atât cât putem fi capabile/i de alegeri libere în capitalism) din diverse motive. Spunând asta, intenţia mea nu este să reiterez o diviziune artificială, de sorginte liberală între “alegere liberă” şi “constrângere”, de aici şi necesitatea de a lupta pentru recunoaşterea muncii sexuale ca muncă, dar în acelaşi timp luând o poziţie critică la sistemul de muncă salariată, şi capitalism.

Pentru că într-adevăr munca sexuală este genizată și/sau este un tip de muncă feminizat, însă în ciuda clișeelor și a invizibilizării, munca sexuală nu este prestată numai de femei pentru clienți bărbați, ci și de bărbați pentru cliente femei. Și este prestată de persoane de toate genurile și orientările, pentru clienți și cliente de toate genurile și orientările.

Și pentru că munca sexuală este muncă. Pentru că vreau ca munca sexuală să nu mai fie tratată drept un tip de muncă excepțional, și/sau ca non-muncă. Munca sexuală nu este exploatativă pentru că este sexuală, ci pentru că este muncă prestată sub capitalism.

Pentru că viziuni conservatoare, tradiționaliste, opresive ce normează sexualitatea, relaţiile inter-umane, consideră că intimitatea este sacrosanctă, de necomodificat. Pentru că o astfel de poziţie, reiterată prin cisheteropatriarhat, lucrează de fapt în slujba capitalului.

Pentru că intimitatea a fost demult comodificată în patriarhat şi capitalism, în familia nucleară heterosexuală, munca sexuală neremunerată obligatorie pe care femeile trebuie să o depună făcând parte din ansamblul de munci reproductive, esenţiale pentru reproducerea forţei de muncă. Pentru că, fiind declarată drept “femeie” la naştere, şi fiind crescută ca atare, am fost învăţată că rolul şi scopul meu în viaţă sunt să îi pun pe bărbaţi pe primul loc. Printr-un gest violent mi s-a impus ce ar trebui sa fac cu corpul meu, cum ar trebui să mă afişez şi cum ar trebui să mă comport. Pentru că sexualitatea, așa cum este normată și înțeleasă în cisheteropatriarhat este muncă. Şi cum într-adevăr corpurile femeilor sunt, printre altele, considerate sursă de divertisment sau hipersexualizate, prin faptul că eu acum cer bani pe ce înainte înainte eram obligată să prestez gratis – asta înseamnă pentru mine luarea înapoi a mijloacelor de producţie.

Pentru că deşi ni se spune că “ne” vindem, sau că ne vindem corpurile, ceea ce facem este să vindem servicii sexuale. Dacă nu am mai privi munca sexuală drept un tip de muncă excepţional (şi de abolit) faţă de alte tipuri de munci, atunci am putea uşor face paralela cu orice alte tipuri de munci salariate, şi tot ce înseamnă alienarea muncitoarelor şi muncitorilor de propria lor umanitate.

Pentru că toți și toate suntem curve.

Pentru că cine spune mai ales lucrătoarelor sexuale că se vând, că își vând corpul, spun de fapt că sexualitatea este singurul lucru în care rezidă valoarea unei femei. Deci dacă ofer servicii sexuale, înseamnă că nu mi-a mai rămas nimic, că m-am vândut pe sine. Este cel puțin interesant, dacă nu trist și dăunător pentru lucrătoarele sexuale, că mai ales feministele mainstream preiau această expresie și mod misogin de a teoretiza despre munca mea/noastră.

Pentru că munca sexuală nu înseamnă numai prostituție sau sex comercial, ci este mult mai diversă. Şi pentru că de multe ori, eu şi multe alte lucrătoare şi lucrători sexuali prestăm şi alte feluri de munci la locul de muncă. Ceea ce uneori este numit munca “imaterială”, munca afectivă, muncă emoţională, munca intimă sau muncă de îngrijire, și multe altele.

Pentru că dacă într-adevăr schimbarea calitativă a naturii proceselor de muncă din “nordul” global centrează rolul muncii afective în actuala economie capitalistă, concomitent cu restructurarea producției, dezindustrializarea, flexibilizarea, precarizarea muncii, această “feminizare”  nu poate să nu fie văzută în contextul în care munca atribuită în mod istoric sub patriarhat femeilor a fost/este devalorizată, precarizată şi/sau considerată non-muncă. Pentru că din cauza expansiunii imperialiste şi colonialiste, munca femeilor din aşa-zis lumea a doua, şi lumea a treia, şi/sau munca femeilor de culoare, sunt şi mai mult devalorizate. Pentru că politicile de austeritate afectează în primul rând femeile, persoanele de culoare, queer, trans, sau migrante. Aș vrea să situez în acest context refuzul recunoașterii muncii sexuale ca muncă, statutul ilegal, represiunea și violența structurală împotriva lucrătoarelor și lucrătorilor sexuali, la un loc cu logica ierarhizării tipurilor de muncă și a diverselor tipuri de lucrători și lucrătoare, și a interesului pe care capitalul îl are în a desolidariza diverse tipuri de muncitoare/ori și lucrători/oare unii de alții.

Pentru că desolidarizarea pe care lucrătoarele și lucrătorii sexuali o resimțim vine atât din partea stângii intelectuate preocupate de figura clasică și deseori romanțată a muncitorului (și numai marginal de figura muncitoarelor), atât din partea mișcărilor muncitorești predominant machiste/homofobe/transfobe, cât și din partea majorității organizațiilor, grupurilor și colectivelor feministe preocupate de reducerea noastră la tăcere, negarea totală a agentivității noastre, pentru a ne “salva” de la munca pe care o prestăm pentru a supraviețui.

Pentru că munca sexuală este ilegală în românia, şi cam peste tot în lumea asta. Pentru că vreau la nivel conceptual de-excepţionalizarea muncii sexuale, şi implicit dezincriminarea totală la nivel legislativ. La momentul actual, stadiul ilegal lasă mult loc de violenţă şi abuzuri, mai ales din partea statului și a poliţiei, şi mai ales asupra lucrătoarelor şi lucrătorilor sexuali care lucrează pe stradă.

Pentru că “modelul suedez” sau “modelul nordic”, prin care clienții și terțele părți sunt criminalizate, înseamnă tot criminalizare. Fie că sunt criminalizate/ți lucrătoarele/lucrătorii, sau clienții/tele și terțele părți, criminalizarea muncii sexuale trebuie văzută în prelungirea unui sistem carceral și ca parte dintr-un proces mai amplu de criminalizare a claselor “de jos” și a celor săraci. Modelul suedez nu va rezolva niciodată problemele cu care ne confruntăm, ci le va înrăutăți. Laolaltă cu înăbușirea încercărilor de a rezista procesului de precarizare și sărăcire, “inferioritatea” este conferită atât prin menținerea deliberat a muncii sexuale în sfera arbitrară a “ilegalității” (prin regimuri legistative prohibiționiste, aboliționiste sau de reglementare), cât și a controlului impus prin ideea cisheteropatriarhală de “respectabilitate” și “moralitate”.

Astfel, dezincriminarea totală ar fi un prim pas în îmbunătățirea condițiilor de muncă, în accesul egal la sistemul judiciar, la servicii sociale și de sănătate. Și nu în ultimul rând, facilitează auto-organizarea prin eliminarea riscurilor de persecuție din partea statului la care lucrătoarele și lucrătorii sexuali suntem expuse atunci când munca sexuală este declarată ilegală/criminalizată. Însă dezincriminarea nu este de ajuns şi nu rezolvă problema stigmei şi a opresiunii structurale. Lucrează în acea direcţie, dar dincolo de ea, de posibila integrare în societate ca cetaţeană beneficiind de chipurile aceleaşi drepturi şi obligaţii, mă cac pe asimilare şi respectabilitate, pe etica muncii, pe ideea de muncă bine făcută, și mai ales pe ideea că valoarea unei persoane rezidă în faptul că munceşte. Recunoaşterea muncii sexuale ca muncă, și inclusiv aspectul subversiv față de patriarhat pe care remunerarea pentru munca sexuală îl poate avea, riscă într-un final să reproducă mecanisme de opresiune atunci când nu au în vedere o critică mai amplă a muncii, a sistemului de munca salariată şi formele pe care o ia sub cisheteropatriarhat şi capitalism/neoliberalism.

Iar pentru că de cele mai multe ori confuzia dintre trafic pentru exploatare sexuală, şi munca sexuală este perpetuată deliberat, faptul că momentan parlamentul european recomandă tuturor statelor membre să adopte “modelul suedez” de penalizare a clienţilor şi a terţelor părţi, vizează şi afectează în primul rând lucrătoarele şi lucrătorii sexuali migranţi. Acuzele că toate organizațiile, sindicatele și colectivele de lucrătoare și lucrători sexuali nu sunt “reprezentative” sau fac parte din “lobby-ul proxeneților” este una din strategiile clasice de a ne reduce la tăcere. Atâta timp cât în mod activ vocile noastre, ale lucrătoarelor şi lucrătorilor sexuali sunt reduse la tăcere, pentru a perpetua ideea că noi avem nevoie să fim “salvate” de la munca pe care o facem, aceasta salvare a lucrătoarelor şi lucrătorilor sexuali va însemna și mai multă persecutare din partea statului și a forțelor sale de ordine, iar în cazul celor care migrează – deportarea. Astfel, politici de “salvare”  sunt de fapt politici nu numai împotriva noastră a lucrătoarelor sexuale, ci și politici sexiste, homofobe, rasiste, xenofobe şi anti-migrație, și ar trebui văzute ca parte din procesul mai amplu de reînvigorare a extremei dreapta/fascismului concomitent cu întărirea sistemului carceral și a zidurilor fortăreței europa.

Pentru că în aceste politici imperialiste a ue, prin excelență anti-muncasexuală și anti-migrație, lucrătoarelor sexuale (fiindcă numai de femei este vorba de fiecare dată) din estul europei, din sud, din fostele/actualele colonii sau din zone de război, le este atribuit rolul de victimă, pendulând între imaginea infantilizată a copilei inocente care trebuie salvată, și imaginea prostituatei imorale – a cărei imoralitate poate contamina restul națiunii din care nu face parte și care evident îi este superioară moral.

Vreau să fie cât mai clar în acest context care sunt efectele desolidarizării, mai ales din partea celor care se opun recunoașterii muncii sexuale ca muncă, și implicit a dezincriminării. Orice “dezbatere” asupra naturii muncii sexuale (și a chestionării dacă într-adevăr ar putea fi considerată muncă) este doar un mod de a mușamaliza lupta de clasă. Cu fiecare “dezbatere” pe care feministele, în special cele din mediul academic și ONG-istic ce generează tipuri de cunoaștere validate, o au despre munca noastră, și cu fiecare campanie ce promovează modelul suedez, colaboraționismul lor cu statele și sistemul carceral, cu capitalismul, expansiunea neocolonialistă, supremația albă și cisheteropatriarhatul se adâncește. De aceea, din experiența mea participând la multe astfel de “dezbateri” cu feministele mainstream din românia, prevăd că acest text va fi respins, pe motiv că nu sunt “reprezentativă”. Sau, pentru a o zice altfel, vocea mea nu mai coincide cu imaginea victimei de care este nevoie pentru justificarea tuturor acestor măsuri carcerale, și a sistemului industrial non-profit colaboraționist susținut de respectabili “experți” și  “experte” pe propria-mi viață. Ei/ele au nevoie de mine, dar au nevoie în același timp să tac din gură, pentru a-și construi cariera pe spatele și munca mea.

Faptul că feministele, diverse grupări de stânga și dreapta, și mulți alții promovează “abolirea prostituției” prin modelul suedez, dar nu și a mariajului cisheteropatriarhal, sau a altor tipuri de munci (care uneori pot fi și mai exploatative), sau a muncii salariate și a capitalismului și cisheteropatriarhatului alltogether, este o foarte eficientă strategie pe care o folosesc în interesul lor, de a împiedica emanciparea lucrătoarelor și lucrătorilor sexuali, și implicit a tuturor muncitorilor.

Și pentru că am început să scriu acest text în preajma lui 1 mai. Pentru că a trecut 1 mai și eu încă mai lucrez la el, pentru că încă mai cad în capcana de a fi nesigură pe mine, în raportul acesta inegal în care eu trebuie să explic și mă justific. Pentru că din experiență, orice formă ar lua-o argumentele mele/noastre, și oricât de mult am lucra la șlefuirea lor, am pierdut demult și voi/vom pierde în continuare.

Înfrângerea nu va veni numai din continuarea represiunii, a menținerii în “ilegalitate”, a persecuției pe care statul și forțele sale de ordine se simt justificate să o continue. Ci și din posibila încercare de integrare a noastră în circuitul respectabilității. Sigur, asta nu se va întampla prea curând. Însă cred că așa cum inițial luptele sindicale pentru 8 ore de lucru/zi, condiții mai bune de muncă sau creșterea salariilor, erau în strânsă legătură cu tradiția mișcării revoluționare a clasei muncitoare astfel încât toate aceste reforme serveau drept stadiu intermediar în lupta mai amplă de abolire a sistemului capitalist, așa și dezincriminarea în cazul muncii sexuale nu poate fi de-ajuns, ci ar trebui văzută ca parte din lupta de eliberare.

Între timp 1 mai a devenit o sărbătoare benignă pentru sistem, inofensivă (asemeni zilei de 8 martie), compromisă până la pierderea semnificației inițiale astel încât capitalul și poziția celor care îl dețin să fie sedimentate. Mă gândesc că una din lecțiile pe care le putem învața de la mișcările muncitorești radicale din trecut este că reformele pentru îmbunătățirea condițiilor în care muncim și trăim nu sunt o soluție realistă pe termen lung la actuala criză. Și că divizarea este cea mai bună tactică a capitalului de recâștiga teren. Lupta pentru emancipare a lucrătorilor și lucrătoarelor sexuale este parte din lupta de emancipare și eliberare a tuturor lucrătoarelor/ilor și muncitorilor/oarelor.


*munca sexuală = divertisment erotic, sex comercial, prostituție, escorting, modeling, dans, striptease, show-uri burlesque, peep shows, sex shows, filme erotice și/sau pornografice, videochat erotic, phone sex/linii erotice, masaj erotic, BDSM profesionist, și multe altele.

* terțe părți = manageri, recepționiste/ști, șoferi, patroni, proprietare/i ce dețin apartamente sau hoteluri ce permit închirierea de camere pentru lucrători și lucrătoare sexuale, proprietare/i ale site-urilor cu conținut erotic sau reclame etc etc – în general oricine facilitează munca sexuală.